Cu tălpile „arse” la -3 grade. Bleu-albaștrii au început pregătirea individuală!

Deși reunirea echipei era programată pentru data de 15 ianuarie a.c., componenții lotului nostru au început mai devreme pregătirea, fiecare alegând să parcurgă anumite distanțe pe trasee aleatorii.

Astfel, vă prezentăm cu lux de amănuntul performanța fiecărui jucător în cele 10 zile scurse din noul an 2024.

Eduard Preda a reușit până în momentul de față să parcurgă nu mai puțin de 50 de km, fiind primul dintre jucători care a început pregătirea încă de la Sfântul Vasile, având până azi cel puțin zece reportaje în județ. O performanță bună, ținând cont că a sa cameră de filmat îi este cel mai bun prieten în a se motiva ca de la zi la zi să se întreacă pe sine însuși de a doborî recordul de 10 de minute / km.

Petru Marinache, cunoscut drept și Martinel, pentru modul cum plonjează, a scos capul din bârlog doar o zi, fiind în acest moment în hibernare. Deși Moș Crăciun i-a adus cadou un ceas Rolex, de jucărie, cu o singură funcție, aceea de a-l trezi, Petru i-a scos bateria și a pus-o la luminițele din bradul pe care încă îl mai are împodobit.

Costin Anghel era lider până ieri, reușind să alerge 20 de km, însă a fost devansat deoarece s-a oprit la o patiserie nou-deschisă în Blejoi, iar legenda spune că încă mai stă la coadă pentru un pateu cald, fiindcă prețurile sunt mai mici în comună decât la oraș.

Claudiu Stoica a alergat 24 de km, patru dintre ei făcându-i pe acoperișul unei case din localitatea Vadu Părului, atunci când a tras două cabluri pentru compania la care lucrează, de tv și de internet. Bravo, căpitane, ești un model pentru noi, mai ales că pleci de acasă la ora 07.00 și mai ajungi la 23.55!

Valentin Lazăr și-a adus aminte de perioada când juca la Dinamo, fiind un exemplu desăvârșit de ambiție. Valentin nu a mai sărit gardul, de data aceasta, în afara stadionului, pentru a-i pune la gât zgarda cu telefonul care înregistrează distanța celui mai bun prieten al său, Rex, și a alergat de la Kaufland Nord până la Kaufland Sud pentru a pune mâna pe ultimul bax de bere Corona, ajunsă pe cale de dispariție după vestea retragerii ei de pe piața din România.

 

Costin Stoica a fost al doilea jucător care a pășit în noul an cu adidașii de alergare, unul de un fel și celălalt de alt fel, fiind foarte ambițios să nu carecumva să fie depășit de „elevii” săi de la echipa de pe teren mare. Ultimele zile însă au fost un coșmar pentru Costin, fiind la un pas de ruptură musculară din cauza ritmului alert la care a fost supus de viitoarea soție, alături de care aleargă de la un restaurant la altul pentru a găsi cea mai bună ofertă pentru marele eveniment din vară. Cu această ocazie, îi spunem CASĂ DE PIATRĂ!

Mădălin Răileanu a început bine anul, cu un semi-maraton de poveste la care a fost supus tot de soția lui, tot între supermarketuri, precum al său naș Valentin Lazăr, dar țintele au fost alte produse. Cu această ocazie, îi urăm Juliei naștere ușoară și multă sănătate princhindelului care va păși în această lume.

George Ghiță a lăsat costumul de președinte deoparte și a trecut la treabă, păcălit fiind de căpitanul Stoica, cel care i-a spus că îi va oferi banderola la următorul meci, dar de brancardier de bere, în cazul în care va fi nevoie atunci când mai scapă sticlele din mână pe care le oferă băieților după efort, dacă aleargă alături de el.

George Dumitru s-a retras într-un peisaj exotic în Bali, de unde ne monitorizează prin satelit fiecare mișcare, precum cei din Pentagon. George, dacă ne și auzi, să știi că suntem bine cu toții, te așteptăm acasă pentru a ne mai arăta și schema W, singura neexersată alături de tine până acum.

Dragoș Dumitrescu este vocea echipei. Acesta a strigat din răsputeri că a ajuns în Germania, unde are locul de muncă. Dragoș a fost foarte activ chiar și așa și, din cauza intervenirii cârceiilor de la atâta condus, a reușit performanța uluitoare de a parcurge distanța de 10 cm în timp ce se mai mișca pe scaun stânga-dreapta. Bravo, Dragoș, peste șase săptămâni vei intra direct titular cu Chedra Tax.

Paulian Banu a vrut anul acesta să se auto-depășească, el fiind văzut prin oraș mai mult alergând printre taxiuri, deoarece a auzit că la echipa de club de pe teren mare va fi implementat un nou tip de stretching; șpagatul pe două taxiuri precum Jean Claude Van Damme între două camioane în celebrul spot publicitar „Epic split”.

Cătălin Constantin a primit de la Moș Nicolae un ceas inteligent, pentru alergare, pe care, de altfel, Cătălin l-a și folosit, însă la locul de muncă, setându-l doar pe modul PAȘI, dorind să le demonstreze șefilor că o mărire de salariu nu ar strica, ținând cont de cât de mult merge el pe jos. Așadar, nu avem informații concrete despre distanțele parcurse la alergări.

Alin Lazăr a rămas blocat în Budapesta, în urma vacanței avute, din cauza unei ninsori foarte puternice. În acest moment, se încearcă repatrierea lui, făcându-se eforturi destul de mari, mai ales din partea vărului său, Valentin Lazăr, care l-a trimis inclusiv pe Droppy - celebrul câine detectiv din desene animate pentru a vedea cât de bine este.... așezată zăpada în Ungaria.

Marian Matei a reușit să treacă în alergare de I. L. Caragiale, noi având informații acum că se îndreaptă cu pași repezi spre Ploiești, unde se aude că s-ar muta cu locuința pentru pensiile mari care sunt în Prahova față de Dâmbovița, iar Marian nu vrea să rateze „Golden Cupon”. 40 de km sună bine pentru un „tânăr” ca el de mare perspectivă.

Eugen Rudaru a început de abia ieri pregătirea, reușind să parcurgă doar 5 km într-un sat de lângă Mizil, unde a împărțit pliante pentru Digi. Eugen este foarte supărat că nu se află în top 3 alergători ai echipei, fiind reținut de o bătrânică aproximativ șase ore căruia i-a explicat oferta la telefonie mobilă. Dovada se vede pe filmare, când seara la prins la ieșirea din sat, alergat de câinele pe care bătrâna l-a pus pe el fiind nemulțumită de ofertă.

Dănuț Iancu sărbătorește Crăciunul și Revelionul și pe ritm vechi, noi fiind foarte înțelegători cu el, după cum se poate vedea în poză. Circulă un zvon cum că în grupul aplicației în care este angrenat la echipa pe teren mare, Dani pune în fiecare zi aceeași poză, de anul trecut, cu distanța parcursă. Felicitări pentru truc, ești un adevărat magician și în afara terenului.

Robert Mălescu nu s-a lăsat mai prejos și a început și el alergarea, dorind să fie un exemplu pentru elevii săi. Robert, din ce spun statisticile, a parcurs aproximativ 6 km, însă auzind un cor de tineri, s-a oprit la parohia din Ariceștii Rahtivani, unde a înlocuit treningul cu straiele liturgice pentru a da indicații mai silențioase față de cele de la terenul de minifotbal. Doamne-ajută, Robert!

Robert Tănase s-a săturat să fie criticat pentru întârzierea la teren, al cărui rol este să completeze foaia de joc, echipa fiind de nu mai puțin de o dată la un pas de a pierde meciul la masa verde din lipsa raportului de pe masa organizatorilor. Astfel, Robert și-a luat inima în dinți și a pășit timid cu ai săi adidași lângă dungile de pe terenul de fotbal de la Șirna, necălcând peste ele pentru a nu fi nevoit să tușeze gazonul la următorul meci, întrucât în localitate nu a nins și nici nu a plouat, ele încă mai fiind vizibile. Delegatul nostru trage tare, aburii care ies din a sa podoabă capilară văzându-se de la Ploiești mai ceva ca fumul din rafinăria Brazi. Bravo, Robert, te prețuim enorm!
Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare. În realitate, aproape toți jucătorii au început pregătirea individuală și trag din greu pentru reluarea campionatului.


Mai nouă Mai veche