Remontada de poveste! Oilfriends o învinge pe MFC și se distanțează la 25 de puncte de aceasta!

Oilfriends a bifat a cincea victorie consecutivă, chiar pe „terenul” celor de la MFC Ploiești. Gazdele au început în pressing partida, reușind să deschidă rapid scorul, prin Cristian Vasile, după o minge mișcată bine de Cosmin Munteanu la o lovitură liberă. Ollie putea egala imediat, însă șutul lui Dănuț Iancu a fost respins în extremis de către Bogdan Șandru. Două încercări eșuate au venit și din partea lui Eduard Preda, care nu a găsit spațiul porții apărate de Laurențiu Dinu. De partea cealaltă, Cosmin Munteanu l-a testat pe goalkeeper-ul nostru, acesta blocându-i șutul. Minutul 7 aduce majorarea diferenței pentru galben-negrii după un contraatac finalizat de același Cosmin Munteanu. Robert Mălescu a schimbat rapid garnitura, iar Oilfriends a mizat doar pe cartea atacului din acel moment. Tot Cosmin Munteanu de la gazde a irosit o altă lovitură liberă patru minute mai târziu. Valentin Ursu putea reduce din diferență, însă mingea trimisă de acesta a trecut pe lângă stâlpul din dreapta al porții MFC-ului. Oilfriends a presat tot mai mult, însă atât Valentin Lazăr, Claudiu Stoica, cât și Dănuț Iancu nu au găsit drumul spre gol, trimițând două șuturi eșuate. Cea care a marcat, însă, au fost tot MFC Ploiești, prin Florin Grigore. Romario Pires putea duce scorul la 4-0, dar Eduard Preda a închis bine buturile. A făcut-o, în cele din urmă, Cristian Vasile.

Așadar, scor la pauză MFC Ploiești – Oilfriends 4-0, după cea mai slabă repriză din această stagiune.

Mitanul secund a debutat fulminant pentru bleu-albaștrii, după ce Valentin Lazăr l-a găsit perfect lângă bara a doua pe Marian Matei, care a împins mingea în poartă, anunțând practic revenirea în joc. MFC Ploiești a început să practice un joc dur, de multe ori prin Gabriel Năstase, care a făcut ca numărul greșelilor să crească. Cu toate acestea, Alin Lazăr a marcat spectaculos, cu călcâiul, din pasa vărului său mai mare. Galben-negrii au replicat imediat, prin Cosmin Munteanu, însă Eduard Preda a fost la post. Ollie a împins și mai mult liniile către poarta lui Dinu, mizând totul pe varianta ofensivă. Armă cu două tăișuri, căci MFC a mai marcat o dată, prin Munteanu. Formația noastră a beneficiat de șase greșeli în urma faultului grosolan făcut de Romario Pires la George Dumitru, sancționat cu cartonaș roșu. Din lovitură de pedeapsă, Costin Stoica a marcat cel de-al treilea gol al lui Oilfriends, iar povestea meciului avea să se scrie și mai frumos…

Costin Stoica a avut golul patru în vârful ghetei, dar șutul său a fost respins cu greu de portarul advers. Jocul intrase în ultimele două minute și bleu-albaștrii mai aveau de recuperat două goluri pe tabelă. Valentin Lazăr a întors perfect mingea pentru little Lazăr, care nu i-a oferit nici o șansă lui Dinu; iar scorul devenea 5-4. Marian Matei a scos a șaptea greșeală pentru formația noastră, iar Alin Lazăr a făcut hat-trick-ul de la punctul cu var, aducând egalarea. La faza imediat următoare, Radu Huza pune mâna pe minge, iar arbitrul dictează o nouă greșeală în favoarea noastră. Mingea poposește în brațele lui Alin Lazăr, care l-a mai învins încă o dată pe goalkeeper-ul advers, reușind o remontada frumoasă. Munca de echipă, speranța și determinarea au făcut diferența la final în detrimentul nervilor și jocului dur.

Astfel, Oilfriends câștigă toate punctele cu MFC Ploiești, reușind să se distanțeze în clasament de aceasta la nu mai puțin de 25 de puncte.

Pentru formația noastră urmează partida cu Athletico Râfov, programată pentru data de 27 martie, cu începere de la ora 20:30.

Mai nouă Mai veche