Ollie a urcat pe 3 după victoria cu Muntenia Blejoi

Ieri seară, pe terenul 2 al Bazei Sportive Kiru Sport, formația noastră a trecut de Muntenia Blejoi cu scorul de 3-1, reușind totodată să urce pe podiumul Ligii B.

Oilfriends  a început în atac partida, nelăsându-i nici o șansă adversarei sale, portarul Nicolescu fiind pus la grele încercări de Dumitrache & co. Pe un teren extrem de greu, acoperit cu zăpadă, cele două formații s-au duelat de cele mai multe ori la mijlocul terenului, însă cea care a reușit să spargă gheața a fost formația noastră, în minutul 13, prin Ionuț Mititelu, la capătul unei faze splendide create de Andrei Iordache. Tot Ollie putea sa modifice table, însă șuturile lui Costin Anghel și Cristian Dumitrache nu au găsit ținta porții adverse. În ultimul minut de joc al primei reprize, Muntenia a reușit să restabilească egalitatea în urma unui corner.

Cea de-a doua repriză a început la fel, bleu-albaștrii neputând beneficia de nici o schimbare, însă cum munca dă roade mereu, Ollie a fost răsplătită după doar cinci minute de la reluarea partidei; Cristian Dumitrache a primit o pasă de la Ionuț Mititelul în colțul careului, de unde a șutat fără replică în vinclu, făcând 2-1 spre bucuria de nedescris a celor de pe margine. Chiar și în șase oameni, cu o risipă enormă de efort, Oilfriends și-a simțit adversarul slăbit și a continuat atacurile. Barele au făcut la două faze consecutive ca scorul să nu se modifice, însă în minutul 29, Mititelu nu a mai iertat, după pasa lui Cristi Zmoleanu, mărind și mai mult avantajul formației noastre. În continuare, Ollie nu a cedat deloc inițiativa, iar pressing-ul agresiv le-a dat mari bătăi de cap celor de la Muntenia.

3-1 scor final, și Oilfriends o devansează și pe fosta adversară, reușind să urce pe podiumul Ligii B, cu două jocuri mai puțin disputate.

Mai nouă Mai veche
Minifotbal Club Oilfriends Ploiești
Minifotbal Club Oilfriends Ploiești