Oilfriends i-a „furat” busola victoriei lui Orlando Pirates!

Sub cerul întunecat, Oilfriends a livrat o lecție de minifotbal cu sabia scoasă și busola fixată pe victorie. Duelul cu Orlando Pirates s-a transformat într-o croazieră controlată, intensă și plină de momente dramatice, în care adversarii – cu toate velele sus – au fost lăsați în derivă.

Meciul a început în forță, cu o abordare curajoasă a lui Ollie, care nu a stat prea mult la tatonări. Andrei Mareș, omul care a arătat din start că are praf de pușcă în ghete, a deschis scorul cu o execuție rafinată, după un assist perfect din out al lui Cosmin Panea, trimițând prima lovitură de tun în direcția corăbiei adversarilor. Orlando Pirates a părut pentru câteva minute să-și regăsească busola prin Andrei Gâlcă, fiul fostului mare internațional Constantin Gâlcă, care a egalat după o combinație frumoasă cu un coleg, amintind tuturor de pedigree-ul său fotbalistic.

Egalitatea a fost însă doar o scurtă iluzie în ceața de pe mare. Costin Anghel, cu instinct de navigator experimentat, a readus-o pe Oilfriends în avantaj cu un gol care a arătat că „Picăturile” nu se predau niciodată, mai ales în fața unor pirați cu măști diferite. Până la pauză, același Cosmin Panea s-a transformat din pasator în marcator, găurind încă o dată pânza piraților, stabilind scorul primului mitan: 3-1, și oferindu-le colegilor o repriză secundă cu aer proaspăt în pânze.

După reluare, apele au devenit agitate. O greșeală în defensiva noastră – o ancoră lăsată greșit – a fost exploatată rapid de adversari, care au redus din diferență și au sperat din nou să ajungă pe insula victoriei, doar că visul lor s-a stins rapid. Minutul 39 a venit cu o nouă lovitură de la Cosmin Panea, care a marcat cu capul din apropiere și a adus ceea ce părea o liniște finală în tabăra noastră. 4-2; cu toate catargele sus, zâmbete pe punte și pași siguri către victorie. Totuși, în ultima fază a jocului, roș-negrii au profitat de o lovitură de la 9 metri și au marcat pentru 4-3 prin același Gâlcă. Un gol care a stricat doar estetica tabelei, nu și realitatea unei partide în care Oilfriends a fost, clar, echipa mai bună.

O victorie muncită, iar pentru formația noastră urmează ultima partidă din acest tur de campionat, vineri, 11.04, atunci când vom întâlni „lanterna roșie”, Mahala Maidan 2.

Mai nouă Mai veche
Minifotbal Club Oilfriends Ploiești