Echipa noastră își continuă forma bună și bifează al patrulea succes consecutiv în campionat. Bleu-albaștrii au învins-o cu 3-2 pe Arhivarul, cu două dintre reușite venite după pauză. Scorul putea fi mult mai mare, Oilfriends ratând câteva ocazii mari în actul secund.
Partida a început cum nu se poate mai prost pentru elevii lui Robert Mălescu, care s-au văzut conduși încă din primul minut, atunci când fiul antrenorului de la Arhivarul, Alexandru Chiriță a speculat pasa greșită a lui Costin Stoica. La faza imediat următoare, Marius Penescu a făcut 2-0, turnând practic plumb în ghete băieților noștri. Dar cum minifotbalul este spectaculos și plin de păsări Phoenix, așa s-a scris și istoria acestei partide. Revitalizați de încurajările de pe margine ale antrenorului lor și ale colegilor ce au stat la zero grade, Stoica & co au împins ușor-ușor, la figurat, terenul către poarta lui Ghițescu. Mai întâi Mădălin Răileanu l-a pus la grea încercare pe portarul advers, ca imediat după, căpitanul Claudiu Stoica să tragă mult peste buturile adverse. Un contraatac al celor de la Arhivarul putea duce la majorarea scorului, dar șutul lui Alexandru Chiriță a fost blocat de Eduard Preda. Minutul 8 aduce prima gură de aer și momentul revenirii în joc pentru ai noștri, după o combinație frumoasă reușită de Mădălin Răileanu, Dănuț Iancu și Alin Lazăr, ultimul aflându-se la finalizare. Tiberiu Calofir a scăpat, din nou, pe un contraatac ce putea fi letal, dar, din nou, Eduard Preda s-a aflat la post. Același Preda a prins un trasor de zile mari, respins cu greu de omologul său în corner.
Mitanul secund o regăsește pe Ollie în atac, căutând drumul spre golul egalizator, care a și venit în minutul 23, când Dănuț Iancu l-a găsit liber în fața porții pe Mădălin Răileanu. Arhivarul a replicat imediat, prin Dragoș Dumitru, fără succes însă. Încă o fază splendidă construită de bleu-albaștrii putea aduce și golul 3, dar Dănuț Iancu, omul-assist pentru noi, a trimis prea tare în fața buturilor apărate de Ghițescu. La poarta cealaltă, Calofir l-a luat la țintă pe Eduard Preda. Claudiu Stoica și-a mai încercat șansa încă o dată, dar mingea trimisă de el s-a dus tot peste poarta adversă. Minutul 34 aduce descătușarea în tabăra noastră; Eugen Rudaru l-a fentat pe George Ghiță de la oaspeți și a trimis mingea în poartă; 3-2, și locul secund în clasament era consolidat. Arhivarul a ieșit la atac și putea înscrie de două ori prin Chiriță jr., dar Eduard Preda a fost un adevărat înger păzitor. Roșu în fața ochilor a văzut atacantul Arhivarului, după două cartonașe galbene încasate, iar victoria lui Oilfriends era tot mai aproape. Cătălin Constantin l-a mai încercat o dată pe portarul Ghițescu, dar scorul a rămas nemodificat.
S-a încheiat 3-2 pentru echipa noastră, care rămâne pe locul secund, la șapte puncte în spatele liderului Chedra Tax, fix înaintea duelului direct, programat după pauza de iarnă!