Ieri seară, pe terenul 2 al Bazei Sportive Kiru Sport, formația noastră a învins-o pe Sportul Ploiești, reușind în urma acestei victorii să redevină liderul Ligii B, cu două etape înainte de finalul stagiunii.
Partida a început cum nu se putea mai bine pentru Oilfriends, căpitanul ei, Claudiu Stoica, a marcat din interiorul careului, în minutul 5. După repunerea mingii, Sportul a marcat de două ori într-un minut prin Adrian Țol, fostul jucător al formației noastre. Doar trei minute s-au bucurat alb-negrii, căci Ionuț Mititelu a restabilit egalarea. La capătul unei faze superbe, Claudiu Stoica a făcut ”dubla”, aducând liniștea în tabăra noastră. Ollie mai putea marca de alte cinci ori, însă mingiile trimise de Robert Dorobanțu, Andrei Iordache (2) și Ionuț Mititelu l-au întâlnit pe portarul Adrian Galenciu, Sportul scăpând de fiecare dată cu fața curată. Până la urmă, cu un minut înainte de final, același Mititelu a făcut 4-2, urmat îndeaproape de Dorobanțu.
Așadar, scor la pauză 5-2 și nimic nu mai părea că poate fi schimbat.
În al doilea mitan, bleu-albaștrii au început cum au terminat prima repriză, bagând-o în corzi pe Sportul, ocaziile neîntârziind să apară. Obosită și fără idei în joc, echipa adversă a cedat pentru a 6-a oară. Cristian Zmoleanu, căruia îi urăm, astăzi, un călduros LA MULȚI ANI, și-a făcut un cadou frumos de ziua sa, marcând în urma unei faze superbe, construită de Robert Dorobanțu și Ionuț Mititelu, în minutul 33. Două minute mai târziu, ultimul avea să facă hat-trick-ul.
Tabela a fost închisă de George Ghiță, din pasa lui Claudiu Stoica.
Astfel, Oilfriends o învinge fără drept de apel pe Sportul și redevine liderul ligii B.