Pas cu pas spre mult-dorita promovare. Oilfriends – Decathlon 5-0

Ieri seară, pe terenul 1 al Bazei Sportive Kiru Sport, formația noastră a trecut de echipa Decathlon, scor 5-0, reușind să se mențină în urma acestui rezultat pe prima poziție în clasamentul Ligii B.

Ollie a început în atac partida și putea deschide scorul după o incursiune a lui Andrei Iordache, însă mingea trimisă de aceasta a lovit bara din dreapta a porții apărate de Ursea. Decathlon a încercat să dea replica prin contraatacuri, stopate însă de apărarea noastră formată din Costin Anghel și Cristian Dumitrache.

Bleu-albaștrii au trecut la conducere din minutul 6, când același Dumitrache a transformat lovitura de pedeapsă, după un henț în careu făcut de apărarea oaspeților. Andrei Iordache a mai ratat o ocazie importantă patru minute mai târziu, ca imediat la faza următoare, Ionuț Mititelu să majoreze diferența.

Minutul 16 a coincis, din nou, cu modificarea tabelei; Ionuț Mititelu s-a aflat la finalizare, reușind să stabilească scorul primului mitan; Oilfriends – Decathlon 3-0!

În repriza a doua, Ollie a continuat să fie periculoasă, încercând deseori majorarea scorului, fără succes însă, de cele mai multe ori mingiile expediate de bleu-albaștrii fiind parate de portarul advers. Claudiu Ilie, de la Decathlon, putea să reducă din diferență, însă șutul său de la marginea careului a fost respins de Theodor Stancu, care, involuntar i-a pasat lui Andrei Iordache, acesta reușind două driblinguri în viteză, a reușit să înscrie pentru un ”careu” de vis în minutul 30; 4-0.

După primirea golului, Decathlon a încercat să revină, creându-și câteva ocazii, stopate de Cristian Zmoleanu, revenit în garnitură, și Theo Stancu, aflat în zi mare.

Minutul 34 a adus o nouă reușită pentru Oilfriends; Cristian Dumitrache a reușit și el ”dubla”.

Așadar, Oilfriends a învins cu scorul de 5-0, reușind să rămână în continuare liderul Ligii B.

Felicităm echipa Decathlon pentru determinarea avută și pentru fair-play-ul dovedit pe întreaga durată a partidei!

Mai nouă Mai veche
Minifotbal Club Oilfriends Ploiești