Luni, 11 aprilie, cu începere de la ora 20:00, la Baza Sportivă Kiru Sport, echipa noastră va întâlni formația Arhivarul Ploiești, într-un joc ce va conta pentru etapa a 12-a, prima a returului Ligii B minifotbal.
Oilfriends vine după o victorie la scor, 5-1 împotriva echipei Sportul Ploiești, reușind în urma acestui succes să rămână pe prima treaptă în clasament.
De partea cealaltă, Arhivarul vine tot după o victorie, scor 4-2 împotriva celor de la Spartanii, aflându-se pe locul 2, cu 28 puncte acumulate după tot atâtea partide ca și formația noastră și un golaveraj superior, 42-25.
„Ne așteaptă cel mai greu examen de până acum. Vom întâlni
formația care ne este egală în clasament, iar asta spune multe despre valoarea
lor. Este o partidă foarte importantă în economia clasamentului, în care vom
munci până în ultima secundă, pentru ca cele trei puncte să fie ale noastre. Va
fi un spectacol în toată regula, un meci ce se va ridica la nivelul ligii A cu
siguranță”, a spus antrenorul George Ghiță.